Cum definim normalitatea? Ce este normal sa acceptam si ce nu? Din ce perspectiva si pentru care cultura / societate? Cum ajungem sa ne simtim “anormali”? Vorbim despre “doar special” sau “anormal” sau “progres”, “talent”, “geniu”, “gresit sever”, “bolnav grav”, “toleranta”, “distructiv”? Cerem sau nu ajutor pentru ca este normal sau nu sa ne simtim “asa”, “diferit”? Care preferinta sexuala este normala si care nu?
Care caracteristici personale sunt normale si care nu? Pe care ar trebui sa le cultivam / invatam si pe care nu?
Faith Jegede afirma in “What I’ve learned from my autistic brothers” ca “a cauta sa fii normal este sacrificiul suprem in defavoarea potentialului; sansa de a deveni maret, de a progresa sau de a schimba ceva moare in momentul in care incercam sa fim ca celalalt”.
Conceptele “normalitate / anormalitate” sunt dificil de definit dintr-o singura perspectiva psihologica. Iar definirea unuia nu inseamna automat clarificarea si a celuilalt. In 1958, Marie Jahoda afirma in cartea sa (se poate gasi online: „Current concepts of positive mental health„) ca “absenta bolii psihice NU este de ajuns pentru a proba existenta sanatatii mentale”. In alte cuvinte, daca nu esti diagnosticat cu o boala mentala, nu inseamna automat ca esti sanatos psihic.
Voi vorbi mai jos pe scurt despre doar cateva din perspectivele prin care putem analiza dihotomia “normalitate / anormalitate”.
- Diagnoza medicala: exista Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale (DSM), publicat de Asociatia Americana de Psihiatrie. Ofera un limbaj comun si criterii de clasificare a bolilor mentale. Editiile sunt revizuite periodic (DSM-I a fost publicat in 1952, DSM-V in 2013) pentru a mentine definitiile cat mai actuale in contextul schimbarii societatii (noi descoperiri medicale si psihologice). Este folosit la scara larga (clinicieni, sistemul medical si juridic, politie, companii de asigurare medicala si farmaceutice), mai ales in definirea legala a normalitatii, in functie de legile penale ale societatii.
DSM a generat si numeroase critici si controverse, iar unele definitii au fost schimbate in timp. De exemplu, versiuni mai vechi au clasifical homosexualitatea ca anormala. DSM-III (1980) a clasificat homosexualitatea ca anormala doar daca persoana are sentimente negative fata de orientarea sexuala proprie. - Definirea normalitatii ca valoare statistica: cat de des / rar este intalnita caracteristica respectiva intr-un grup dat. Comportamentele / caracteristicile cele mai des intalnite intr-un grup sunt percepute de acel grup ca fiind normale. In 1986, Clifford Thomas Morgan si Richard Austin King au definit anormalitatea ca fiind acele comportamente, emotii sau ganduri ce sunt semnificativ deviante fata de patternurile acceptate in mod obisnuit.
Abordarea insa nu ne ajuta sa intelegem daca acele comportamente des intalnite sunt si dezirabile sau sanatoase. Exemplu: in SUA, obsezitatea este des intalnita si perceputa ca o normalitate. Nu inseamna ca este si de dorit sau sanatoasa. - Modelul sanatatii mentale ideale – dezvoltata de Marie Jahoda, in 1958. Ea a numit 5 aspecte esentiale starii de bine: structurarea timpului, efort colectiv sau stabilirea unui scop, identitatea sociala sau status, contact social si activitate in mod regulat. A construit o lista a caracteristicilor care se intalnesc la majoritatea celor care sunt perceputi ca “normali” (cunoscut ca modelul sanatatii mentale ideale):
-
• Auto-perceptia eficienta
• Respect fata de sine si auto-acceptare realistice
• Control voluntar al comportamentului
• Perceptie realistica asupra lumii
• Capacitatea de a mentine relatii cu cei din jur si de a oferi afectiune
• Capacitatea de a gestiona o directie proprie si de a fi productiv
Modelul este unul ideal, intrucat este aproape imposibil ca o persoana sa indeplineasca toate cele 6 criterii in acelasi timp. Sunt situatii in care chiar daca criteriile nu sunt indeplinite 100%, totusi persoana sa fie sanatoasa mental. Exemplu: nu toti dezvoltam o directie la fel de clara in viata, si totusi suntem sanatosi mental. - Definirea functionarii anormale: Rosenhan and Seligman propun in 1989 urmatoarele caracteristici ce definesc o functionare anormala a unui individ:
-
• Suferinta
• Ne-adaptarea / posibilitatea sa iti faci rau singur
• Senzatia de vid si neconventional
• Impredictibil si pierderea controlului
• Irational / Incomprehensibil (de neinteles)
• Provoaca discomfort altora
• Incalca regulile sociale / morale ale grupului de care apartine
Si acest model are limitari, intrucat un comportament definit ca anormal conform acestei liste poate fi de fapt adaptativ pentru un individ. Exemplu: o persoana cu o tulburare obsesiv-compulsiva de spalare repetitiva a mainilor isi poate pune in practica comportamentul pentru a se simti mai bine in anumite situatii tensionate. - Abordarea cognitiva sustine ca gandurile unei persoane conduc la comportamentele pe care acea persoana le are. Principalele concepte ale abordarii cognitive sunt:
-
• Comportamentele distructive / dezaptative sunt generate de ganduri irationale / gresite
• Tulburarile mentale sunt cauzate mai mult de modul in care definesti o situatie, nu de situatia in sine
• Persoanele isi pot gestiona tulburarile mentale prin schimbarea perceptiei asupre situatiei / modificarea gandurilor referitoare la acea situatieAceasta abordare, la fel ca altele (psihologia comportamentala sau abordarea psihodinamica) ofera mai mult solutii la cum sa tratam diverse comportamente considerate deja ca fiind daunatoare, si mai putin cum sa le definim ca fiind normale / anormale.
Lasand la o parte dezbaterile pe diverse normalitati / anormalitati ale vietii, fiecare dintre noi isi construieste o viziune proprie a acestor concepte. Ea se bazeaza pe educatia pe care o primim, pe regulile societatii in care train, pe lectiile si experientele pe care le avem de-a lungul vietii, pe ceea ce alegem.