Criza reprezinta un eveniment cu impact major asupra vietii individului. Din punct de vedere psihologic, criza nu este identificata cu evenimentul / situatia in sine, ci cu modul in care o persoana raspunde la eveniment / situatie.
Orientativ, crizele pot fi impartite in 3 categorii:
- Situationale: evenimente neasteptate, socante (o trauma, momentul in care se instaleaza starea de “burned-out”, dezastre naturale etc)
- Existentiale: apar atunci cand persoana se afla in cautarea unor raspunsuri legate de sensul vietii, a rolului ca om, etc
- De dezvoltare / evolutive: reprezinta o etapa de cotitura a evolutiei (invatarea mersului, pubertatea etc)
In functie de cum este gestionata, criza se poate solda cu urmari negative (nevroze, depresii etc) sau pozitive (persoana internalizeaza informatiile si lectiile pentru a-si conduce viata intr-o maniera constructiva). In oricare din situatii, crizele sunt traite cu greutate intrucat spectrul emotional ce le insoteste este foarte variat si intens.
Pasi in gestionarea unei crize:
- Analiza contextului si a evolutiei specifice persoanei: un eveniment poate reprezenta o criza pentru cineva, sau doar o intamplare mai putin intensa pentru alta.
- Educarea / auto-educarea: avem nevoie de cat mai multe informatii legate de eveniment / moment pentru a-l incadra intr-un sistem mental coerent. Vom intelege mai bine de ce se intampla anumite lucruri, vom descoperi noi sensuri iar o viziune globala va ajuta la diminuarea intensitatii emotiilor traite.
- Putem apoi sa identificam / invatam comportamente constructive care sa ne ajute sa gestionam criza.
Pentru a urmari si intelege mai bine crizele evolutive, s-au analizat etape ale dezvoltarii individului in diverse arii: dezvoltarea cognitiva, psiho-sociala, a abilitatilor motrice, a limbajului etc. O antologie a psihologiei dezvoltarii si a crizelor provocate de fiecare etapa poate fi gasita in cartea Handbook of development psychology, editata de Jaan Valsiner si Kevin Connolly.
Unul din cele mai populare modele ale dezvoltarii psihosociale a individului este oferit de Erik Erikson. Abordarea lui reinterpreteaza stadiile propuse de Freud (care sunt centrate pe zonele corporale: gura, anus, organe genitale), adaugand insa o componenta noua, experientele sociale:
| Stadiu / varsta | Criza | Urmari pozitive (abordare constructiva) | Urmari negative (abordare distructiva) |
|---|---|---|---|
| 0 – 1 ani | Incredere versus neincredere In primul an de viata, copiii depind de ceilalti in ceea ce priveste hrana, securitatea, afectivitatea. Sunt nevoiti să aiba incredere orbeste in parinti sau in cei ce ii ingrijesc (si care sunt principalii furnizori ai mijloacelor de supravietuire). |
Daca nevoile bebelusilor sunt satisfacute pozitiv si cu responsabilitate, ei vor dezvolta un atasament afectiv robust fata de parinti si vor dezvolta sentimentul de incredere in sine si in viata. | Daca aceste conditii de baza nu sunt implinite, sau parintii sunt inconstanti, copiii vor manifesta neincredere nu doar in parinti si in mediul inconjurator, dar si in ei insisi. |
| 1-3 ani | Autonomie (independenta) versus indoiala / rusine In aceasta perioada copilul invata sa mearga, sa vorbeasca, sa utilizeze diverse obiecte, sa faca diferite lucruri pentru el. Se pun bazele increderii in sine si a auto-controlului. |
Daca parintii incurajeaza copilul in explorarile sale si il sustin atunci cand acesta greseste, el isi va consolida încrederea în propriile forte (folosind abilitatea in situatii viitoare ce vor necesita decizii, autocontrol si independenta). | Daca parintii sunt exagerat de protectivi sau dezaproba manifestarile de independenta ale copilului, acesta va incepe sa se rusineze de actiunile proprii pierzand increderea in propria capacitate de a lua decizii. |
| 3-6 ani | Initiativa versus culpabilitate Copiii dezvolta pe de o parte abilitati motrice si au, pe de alta parte, din ce in ce mai multe interactiuni cu cei din jur. Acum invata cum pot gestiona impulsivitatea data de explorarile personale si responsabilitatea si autocontrolul fata de realitatea din jur. |
Daca parintii sunt suportivi si constanti în atitudinea disciplinativa, copiii vor invata sa accepte ca anumite lucruri nu sunt permise, insa vor continua sa exploreze relatiile cu ceilalti si cu mediul inconjurator fara a se simti vinovati. | In caz contrar, copii vor dezvolta un simt al culpabilitatii ridicat si vor considera ca initiativele individuale nu sunt indicate. |
| 6-12 ani | Competenta versus inferioritate Scoala este un eveniment important in acest stadiu. Se schimba mediul casnic cu cel public. In acelasi timp, copilul invata sa faca / construiasca lucruri, sa utilizeze informatii / unelte, invata noi informatii / abilitati care il vor ajuta pe viitor. |
Daca stimularea intelectuala si productivitatea / obtinerea succesului sunt percepute ca placute si satisfacatoare, copilul va dezvolta simtul competentei personale si a incredererii ca se poate descurca in situatii diverse. | In caz contrar se vor dezvolta sentimente de inferioritate care se vor manifesta mai tarziu sub diverse forme (atitudine de superioritate, aprecieri negative constante la adresa celorlalti, fuga de responsabilitati etc). |
| 12-19 ani | Identitate versus confuzie identitara In aceasta perioada apare intrebarea “Cine sunt eu?”. Erikson este de parere ca cea mai puternica criza este cea de identitate si ca, pentru a depasi aceasta perioada, adolescentul trebuie sa isi rezolve crizele din etapele anterioare. |
Adolescentul isi dezvolta un puternic simt al identitatii, pregatit sa isi planifice viata de adult si sa aleaga directiile pe care le considera potrivite pentru sine. | In caz contrar, adolescentul va deveni foarte confuz si se va afla in imposibilitatea de a lua decizii, in mod special in privinta viitoarei meserii, a orientarii sexuale si a rolului sau in viata. |
| 19-40 ani | Intimitate versus izolare Dimensiunile importante ale acestui stadiu sunt dragostea si relatiile inter-umane. Erikson este de parere ca nu conteaza cat de mult succes are cineva in cariera – dezvoltarea ca om presupune dezvoltarea sentimentului de intimidate. |
Daca persoana traieste sentimentul intimitatii ca pe o placere, atunci poate dezvolta relatii apropiate si profunde. | In caz contrar, apare izolarea fata de lume, un sentiment puternic si constant de singuratate, frica de asumare a unei relatii, in cazuri extreme apare ca valoare concluzia “nu te poti baza pe nimeni”. |
| 40 – 65 ani | Deschiderea eu-ului versus stagnare Prin “deschiderea eu-lui” (“generativity”), Erikson se refera la abilitatea adultului de a se orienta catre exteriorul sau in scopul ingrijirii altora (rolul patern de exemplu). Din perspectiva lui, adultii au nevoie de copii asa cum copii au nevoie de adulti. Este stadiul in care se manifesta nevoia de a lasa o mostenire. |
Criza se poate rezolva avand copii, ajutand generatiile mai tinere in diverse moduri, transmitand si conservand valorile morale. | Nerezolvarea crizei stagneaza evolutia persoanei, determinand aparitia unei pseudo-intimitati, cu sentimente de inutilitate si saracie personala. |
| 65 ani – moarte | Integritate versus disperare Perioada este caracterizata de diverse pierderi (pensionare, pierderea memoriei, a unor prieteni, deteriorare fizica). Este etapa in care persoanele reflecta asupra vietii in general si asupra propriului rol in viata. Analiza poate conduce la sentimente de multumire si impacare cu sine sau sentimente de disperare si dezamagire. |
Daca crizele evolutive anterioare au fost gestionate cu succes si analiza se soldeaza preponderent cu sentimente de multumire, persoana va privi fenomenul mortii in mod integrativ. Erikson afirma ca “asa cum un copil nu se teme de viata, asa nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte”. | In cazul nerezolvarii crizei, apar sentimente de disperare adanca, ce vor tulbura in mod profund existenta persoanei. |