Invataturi din povesti / „Zana zorilor” de Ioan Slavici

Rolul povestilor e de a ne oferi un cadru magic din care sa tragem invataminte intr-o maniera mai putin dureroasa personal. Talmacite, ele ne pot oferi raspunsuri sau solutii la diverse situatii din viata. Nici o poveste sau pilda nu ofera solutia universal functionala, valabila pe vecie. Dar ne ofera indrumari in contexte de viata diferite, suplinesc educatia sau ne ajuta sa digeram mai usor unele realitati cu care ne confruntam.

As vrea sa exemplific folosindu-ma de o poveste. Ea poate fi gasita online aici: „Zana zorilor”, de Ioan Slavici.

Cateva invataturi din povestea mentionata:

• „Balaurilor” neinfruntati le cresc coarne in plus, de fiecare data cand te retragi din calea lor. Se hranesc din puterea ta, fiind mai greu de domesticit apoi. Infruntarea cat mai timpurie a lor ne ajuta, problemele ramase nerezolvate presupun apoi mult mai mult timp si energie pentru a le rezolva, nicidecum nu dispar daca le ignoram si le lasam la o parte.
• Uneori e nevoie sa ai intelepciunea de a cere ajutor (ne simtim asa vulnerabili cand o facem! si nu vrem sa aratam asta. Un video minunat despre avantajele vulnerabilitatii se gaseste aici: Brene Brown, „The power of vulnerability”). Si de a primi ajutorul, fara alte batai de cap (fara invinuiri, autoblamari etc).
• Uneori palmele primite de la cei dragi au menirea de a te pregati si intari pentru incercarile de mai tarziu. Nu poti ajunge sa infrunti direct marea incercare fara sa te antrenezi inainte, iar cei dragi ne ajuta cel mai mult, pentru ca punem pret pe cei zic si fac ei.
• Uneori, chiar daca stii din experienta proprie ca e spre binele tau, nu urmezi sfaturile celui ce te invata de bine. Si-atunci te arunci singur in lupte pe care le-ai putea evita. Insa fiecare lupta dusa si castigata iti aduce si ceva bun. Intelept ar fi sa nu arunci la gunoi ce castigi, ca poate mai tarziu iti foloseste. Daca tot stim ca gresim, macar sa ne focusam pe ce invatam din asta.
• Niciodata, in nici o clipa de-a lungul numeroaselor incercari, eroul principal nu s-a plans. A gresit, a luptat, a cerut ajutor, s-a razvratit, n-a avut incredere, s-a infuriat, dar niciodata nu s-a plans. Noi oamenii avem in constructia noastra tendinta de a ne victimiza. Ea ne poate oferi un moment de „respiro”, cand aratam celuilalt ca am avea nevoie de suport, insa a ne victimiza mai mereu ne consuma energia pe care am pute-o investi in altceva.
• Tot eroul principal n-a putut accepta ca cei din sangele lui nu-l vor placea, chiar iubi pentru reusitele pe care le-a avut. N-a putut concepe ca fratii lui nu se vor bucura ca aduce apa mult dorita de parinte. Si pentru asta a platit cu viata (asteptarile nerealiste fara de cei din jur, mai ales cand consideram ca avem tot dreptul – nu, nimeni nu ne datoreaza nimic!).

Arata si celorlalti: